NU MAI E MULT ŞI…

Credite foto: Ovidiu Haţegan

- Festivalul Cetăţilor Dacice, 21-22 iunie, o marcă a Consiliului Judeţean Alba -

 

Gata, am intrat pe ultima sută! Ceasul ticăie, orele curg şi ne apropie, minut cu minut, de unul din cele mai tari momente ale verii. Am auzit de el, sună bine şi-l aşteptăm, la fel ca toţi prietenii cărora le-am spus deja că urmează cel mai grozav eveniment al lunii iunie. Se cheamă Festivalul Cetăţilor Dacice şi va fi în 21 şi 22 iunie, la Cricău. Adică peste câteva zile şi la o aruncătură de băţ de Alba Iulia. Ce mai, ne vedem acolo!

lae-draghici.jpg

Ar fi şi păcat să nu vii. Cele două zile de festival, închinate culturii dacilor trăitori pe aceste meleaguri, vor avea de toate pentru toţi. Sâmbăta va începe de dimineaţă cu celebrarea vinului dacic, la Bucerdea Vinoasă, unde vei putea vizita pivniţele cu faimoasa băutură şi unde vei servi o cupă cu vin, în compania producătorilor locali şi a unei expoziţii etnologice. Aşa că vor fi, acolo, specialişti într-ale vinului, şi anume Asociaţia „Ţara Vinului”, care vor discuta pe tema vinului dacic, în cadrul unui seminar special. Şi, ca să încununeze până la capăt tradiţia băuturii, un grup de bărbaţi va intona aşa-numitele „cântece de vin”. Tot atunci, nu rata lansarea de carte a Miei Pădurean, Un actor pentru eternitate – Gheorghe Dinică, o culegere de mărturisiri ale marelui actor, care ne va onora cu prezenţa pe tot parcursul festivalului. Plus de asta, nu vor lipsi nici drumeţiile. O trăsură va face câteva drumuri până la Piatra Craivii, podoabele de stâncă ce stau de strajă la hotarele Daciei. Neapărat de văzut.

Daci

Nici ceea ce urmează n-ai cum să pierzi. Chiar să fi plecat deja spre casă, te vor întoarce din drum sunetele prelungi ale tulnicelor, la care vor cânta tulnicăresele din comuna Avram Iancu. E o chemare a istoriei, la urma urmei, căreia nu-i vei putea rezista pentru că vor anunţa concertul de muzică folk, susţinut de artişti cu care orice festival ar vrea să se laude: Ada Milea, Ţapinarii, Daniel Avram, Silvan Stâncel, Gashkademia de Folk. Iar dacă te bate gândul să rămâi acasă, ca nu cumva să ratezi meciurile din campionat, află că tot la festival o să tragi, şi asta pentru că marele meci din sferturile de final va fi proiectat pe un ecran uriaş. Iar ca să fie toate cu sare şi piper, victoria o vom putea sărbători împreună de jur împrejurul unui foc gigantic, numit „Rugul lui Zamolxe”, în amintirea ritualului pe care îl aveau, odinioară, dacii…

O legenda a dacilor, Lae Draghici

După toate astea, vii şi colorate, la miezul nopţii vei avea parte de un moment ceva mai potolit, aniversându-se patruzeci de ani de la premiera filmului Columna, în regia lui Mircea Drăgan. Filmul va fi proiectat pe acelaşi mare ecran şi va fi acolo actorul Gheorghe Dinică, ce va vorbi de însemnătatea acestui film pentru trecutul personal al fiecărui român, crescut în tradiţia marilor filme epice.

Duminica, în amiaza zilei, va fi deschiderea oficială a festivalului, după care sărbătoarea dacilor va intra într-un ritm alert, nebun, de viaţă ostăşească. Vor fi cascadorii ecvestre cu Lae Drăghici – un veteran al Festivalului Cetăţilor Dacice – şi tot felul de probe sportive de luptă, grupate în ceea ce se va chema „Decatlonul Dacic”. Adică întreceri între cetăţile dacice ale localităţilor Cricău, Ighiu, Cugir, Săsciori şi Cetatea de Baltă, competiţie prezentată de actorul Valentin Uritescu. Iar întrecerile sunt „Suliţaşul cetăţii”, „Braţul de fier”, „Arcul Viteazului”, „Voinicul din cetate”, „Să ne unim forţele” şi multe altele. Frumuseţea concursului constă în aceea că învingătorii vor avea dreptul să „ducă” festivalul în localitatea lor, la următoarea ediţie. Imediat apoi va fi festivitatea de premiere a celor mai bravi dintre daci, precum şi un concert de muzică populară, cum bine şade unei sărbători româneşti pur-sânge. Concertul va fi prezentat de celebrul Sergiu Vitalian Vaida şi vor cânta vedete de primă mână ale folclorului local şi transilvănean, precum Dumitru Fărcaş, Veta Biriş, Cristian Fodor, Dorina Nariţa, Ioana Socaciu, Marinela Baba, Mircea Târziu şi alţii.

OK, e frumos, interesant, dar cum ajungi acolo, la Cricău? Simplu de tot: comuna Cricău se află la 12 km de Alba Iulia, între comunele Ighiu şi Galda de Jos. Mai precis, ca să ajungi acolo va trebui să o iei către Zlatna; treci calea ferată de la ieşirea din Şard, faci dreapta şi continui pe drumul judeţean 107H, care te va duce prin Ighiu, Bucerdea Vinoasă, Craiva şi, la urmă de tot, Cricău.

Focul sfant al lui Zamolxe

Să nu uităm că Festivalul Cetăţilor Dacice se află, deja, la a treia ediţie şi că nume importante de instituţii şi asociaţii au pus umărul ca totul să iasă bine. Pe rând, ele sunt Consiliul Judeţean Alba (Serviciul Turism), Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociaţia Culturală „Sarmizegetusa”, Asociaţia Living with Traditions Bucerdea şi Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”.

Cât despre invitaţia la acest eveniment de promovare a patrimoniului dacic, ce mai tot atâta: eşti liber să vii, să iei o gură bună de istorie, în inima Daciei, să te bucuri de natură, să fii mai dac decât dacii! Aşadar, nu rata o experienţă cum poate din copilărie ai visat să trăieşti.

Site asocitat: www.enciclopedia-dacica.ro

6 Responses to “NU MAI E MULT ŞI…”

  1. nadya says:

    superb .e ceva minunat.felicitari

  2. Admin says:

    Multam fain:) dau o bere pt comment

  3. Diana says:

    Super poze….felicitari

  4. Intr-adevar. Ai fost acolo?

  5. sacru says:

    Balada Lui Zamolxe

    P-un picior de plai,
    pe-o gură de rai,
    strânsu-ne-am în vale,
    o mulţime mare.

    Rugul am aprins,
    focul am încins.
    La Zamolxe vrem,
    să ne închinăm.

    Doamne ne-om ruga,
    la puterea ta,
    trezire ne dai,
    pe-o gură de rai.
    Doamne, tu Stăpâne,
    cuvinte ne spune,
    de înţelepciune.

    Focul sa-nteţit,
    Zamolxe a privit,
    Şi-astfel ne-a grăit:

    - Tu poporul Meu,
    să ai Dumnezeu,
    căci preotul tău,
    e un deceneu.
    Oriunde umblaţi,
    voi să nu uitaţi,
    rugul aţâţaţi,
    la Domn vă rugaţi.
    Că din zori de zi,
    Eu cu voi voi fi.
    Iar de o fi noapte,
    să priviţi departe,
    ochiul de Mi-oţi vede,
    atuncea veţi crede,
    că la voi Mă uit,
    vrerea v-o ascult.
    Să mai luaţi aminte,
    crestele sunt sfinte,
    la popor de zei,
    Carpaţii-s temei.
    ’N codru de umblaţi,
    aminte să luaţi,
    când frunza foşneşte,
    Deceneu vorbeşte.
    Voi să-l ascultaţi,
    şi să vă-nchinaţi,
    binecuvântează,
    s-aveţi mintea trează.
    Sacru vă e plaiu,
    sfânt vă este graiu,
    inimii de foc,
    viaţa-i cu noroc.
    Voi oameni frumoşi,
    să fiţi drăgăstoşi.
    Drepţi vă ridicaţi,
    oamenii vi-s fraţi,
    ajutor să daţi.
    Pe cei oropsiţi,
    să nu-i părăsiţi.
    Cel ce vă mângâie,
    la Mine-o să vie.
    Viaţa de v-o daţi,
    să vă apăraţi,
    asta nu uitaţi:
    Veţi fi înviaţi!
    Vieţile-n dreptate,
    sunt nenumărate.
    Cel ce-n Mine crede,
    lacrima nu vede,
    iau suspinul greu.
    De poporul Meu,
    voi vorbi mereu,
    sus la Dumnezeu.
    Când hora-ţi încinge,
    la Mine-o ajunge,
    cântec bucuros,
    din omul frumos.
    Atunci şi alţi zei,
    vor avea temei,
    să se-nveselească,
    doina să pornească,
    şi să vă iubească.
    Şi când vă vorbiţi,
    să vă amintiţi,
    graiul omenos,
    e cel mai frumos.
    C-al zeilor grai,
    e-n cântul de nai,
    p-un picior de plai,
    pe-o gură de rai.

  6. Poti face un mic spectacol de teatru baladesc, cu asemenea text. Ar iesi super, pentru ca e concis si plastic. Merci mult!

Leave a Reply