- puzderie de monumente naturale -
Sâmbătă ne trezim peste noi cu Festivalul Cetăţilor Dacice şi nici măcar nu ştim ce putem vedea în afară de întreceri dacice, proiecţie de film şi concerte în aer liber… Nu m-a lăsat inima, am pus mâna pe un pumn de piuneze şi mi-am aruncat ochii pe hartă.
Mare păcat de hartă, pentru că am ciuruit-o de piuneze, cel puţin în partea cu Cricăul, unde va fi Festivalul Cetăţilor Dacice. Acolo am găsit exact ce căutam, adică puzderie de monumente naturale. Hai să vedem măcar câteva.
Piatra Craivii, cap de afiş al turismului din zona Cricăului. Se află în Sud-Est-ul Apusenilor, în Munţii Trascău, deci pregăteşte-ţi călcâiele pentru o aventură cu suişuri la peste 1 000 m înălţime, unde natura a statornicit acest pisc golaş în fruntea ţării Daciei. Dar am început cu Piatra Craivii nu fiindcă lumea zice că-i semeaţă, falnică sau mai ştiu eu cum. 
Mă atrage pentru că e unul din locurile care ar trebui să ne unească pe toţi. Mai precis, nu poţi vorbi de Piatra Craivii fără să pomeneşti de istoria dacilor, trăitori pe aceste meleaguri în vremuri de mult apuse. Şi asta pentru că Piatra Craivii a fost leagănul unui întreg şir de comunităţi, începând din preistorie şi continuând în Evul Mediu. Nici n-ar fi de mirare, întrucât rezevaţia naturală de care vorbim a avut toate ingredientele unui loc favorabil pentru constituirea de aşezări: poziţia impunătoare a stâncii (cca. 1078 m alt.), ce oferă o bună vizibilitate a bazinului Mureşului; numeroase izvoare, care au rezolvat problema sursei de apă; zăcămintele metalifere.
Arheologii au cercetat acest relief de gresii, calcare şi blocuri de piatră, astfel că nu mică le fu mirarea descoperind un tezaur întreg de vase ceramice, piese de metal, dar şi felurite spaţii de cult, ateliere de prelucrare a metalelor şi a pietrei, toate datând între sec. I î.d.Hr. şi jumătatea sec. I d.Hr.. Tot acolo, a fost dezvelită parţial o locuinţă, care, pare-se, a avut un sfârşit violent. Ba chiar s-a dezvăluit şi misterul comunităţii dacice de la Piatra Craivii: acolo, în preajma stâncii falnice, pironită de veacuri în hotarul Daciei, se adăpostea un puternic centru fortificat, pe care specialiştii l-au identificat drept Apoulon. Sigur că au rămas zone necercetate; cine ştie ce taine ascund ele sub pătura lor groasă de pământ. Oricum, de ajungi la poalele Pietrei Craivii, uitându-te cu nesaţ la măreţia stâncilor, nu uita că la fel o priveau şi dacii. Sunt locuri în care pulsează istoria, deopotrivă cu verdeaţa şi stâncile care fac, din Piatra Craivii, un loc plin de viaţă.
Calcarele de la Ampoiţa. Se ajunge acolo mergând spre satul Ampoiţa, pe drumul care se desface din DN 74 (Alba Iulia-Abrud). Ai zice că e vorba de nişte stânci micuţe, dacă e să judeci după diminutivul „Ampoiţa”… Dar nu te lua după asta: e vorba de trei blocuri mari de calcar, desprinse unul de altul, înalte de 44 m, 27 m şi, respectiv, 17 m. Ceea ce alcătuieşte o privelişte impunătoare în această zonă a Munţilor Trascău, unde 
Calcarele de la Ampoiţa sunt o ivire bruscă de stâncă abruptă, în mijlocul unui peisaj domol. De fapt, sunt atât de abrupte, încât au devenit irezistibile pentru căţărătorii care văd, în această triadă albă de calcar, o şansă de aventură. Nu zic să iei frânghiile şi scripeţii cu tine, dar merită o tură până acolo, măcar pentru un set de fotografii cu care să te lauzi celor care nu prea ştiu cum arată un relief spectaculos.
Cheile Ampoiţei. Că tot eşti prin preajmă, aproape de satul Lunca Ampoiţei, te poţi convinge încă o dată că zona asta chiar merită vizitată. De data asta, însă, vorbim de Cheile Ampoiţei, întinse pe o lungime de cinci sute de metri, care te frapează prin obrazul accidentat al pereţilor laterali din piatră, sculptate în arabescuri de muchii şi ţancuri, ce îngustează calea prin înclinarea lor. Totul, însă, se lărgeşte mai în sus de 850 m, unde pereţii cheilor se ondulează, ca o chemare blândă spre cer. 
Şi e copleşitor ce se întâmplă când priveşti de jos în sus, pentru că se înalţă un spectacol înghesuit cu stânci, arbuşti şi ierburi, cum poate numai în picturile romantice mai găseşti. Plus de asta, Cheile Ampoiţei îţi pun la dispoziţie câteva peşteri pe care le poţi vizita (dacă eşti un expert al coborârilor la peste 300 m!, deci… aviz amatorilor), cea mai însemnată fiind Peştera Liliecilor. În sfârşit, la Cheile Ampoiţei poţi ajunge urmând ruta Alba Iulia-Abrud-Brad, pe acelaşi DN 74, până la Gura Ampoiţei, de unde mai sunt 9 km până la intrarea în Chei.
Piatra Cetii, care domină meleagurile de vest al munţilor Trascău, de la cei 1233 m ai săi. 
De fapt e atât de înaltă, încât poţi ajunge la ea ghidându-te de departe după vârful său îndrăzneţ. Dar mai sigur e să intri pe DN 1 Alba Iulia – Aiud, pentru ca imediat apoi să o iei pe drumul judeţean în direcţia Galda de Jos – Benic, de-a lungul Pârâului Gălzii. De acolo, drumul de exploatare te va duce pe Valea Cetii, până la poale, unde Piatra Cetii parcă ţâşneşte din marea calmă a colinelor din jur, fluturându-şi în vânt crestele, abrupturile, ţancurile şi stâncăriile, acoperite când şi când de fag şi carpen. Dar îţi fură privirea nu doar combinaţia de păduri şi versanţi prăpăstioşi, ci şi peticele de pajişte unde vei găsi diversitate floristică (coada iepurelui, ovăscior, păiuş, măceş, papucul doamnei şi multe altele).
Pe listă ai deja patru monumente ale naturii, gata de vizită. Ar mai fi, bineînţeles, Cheile Văii Cetii, Cheile Gălzii, Piatra Poienii, Piatra Grohotişului, fiecare cu personalitatea sa, dar ne oprim aici deocamdată. Ideea e că nici una nu e departe de Cricău, deci de Festivalul Cetăţilor Dacice, aşa că te poţi înfrupta liniştit din toate priveliştilea acestea, lăsate de mâna Domnului într-un tărâm unde, în vechime, dacii erau stăpâni.