Credite foto: Rareş Tileagă
- Cetatea Medievală din Aiud -
Sună mai bine decât „cetatea oraşului”. Oraşul e al cetăţii, nu invers, ca în cazul oricărui burg medieval a cărui viaţă a depins întru totul, din cele mai vechi timpuri, de cum arăta cetatea, de cine intra în cetate, cu ce gânduri, cu ce arme… Aşadar nu blocurile şi în nici nu caz nu închisoarea definesc Aiudul. Întreg oraşul se revendică de la viaţa cetăţii, a celor petrecute între zidurile pe lângă care de atâtea ori trecem cu maşina, în fugă…
Cu atât mai vinovată e această evitare a cetăţii, cu cât e unul din puţinele ansambluri medievale păstrate aproape intact, în aceeaşi formă pe care o vedeau şi oamenii evului mediu. Rivalizează, ca impozanţă şi conservare, cu Cetatea Medievală de la Câlnic şi cu Cetatea Greavilor de la Gârbova. Cunoscută şi sub numele de biserică fortificată, cetatea este de fapt un complex arhitectonic, care adăposteşte zidul de incintă, turnurile de apărare, Castelul Bethlén, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică, precum şi casele parohiale ale celor două culte.
Privită din afară, de pe superba alee cu trandafiri care o înconjoară, cetatea pare mică. Greu de crezut că viaţa comunităţii se desfăşura, altădată, într-un spaţiu atât de restrâns… Într-adevăr, dimensiunile sunt destul de mici pentru o fortificaţie de importanţa celei de la Aiud - 120 m lungime, 85 m lăţime, având forma unui pentagon neregulat.
Primele pietre de zid au fost aşezate la finele veacului XIV, de către coloniştii saşi stabiliţi la Aiud de stăpânirea maghiară; a fost amplasată pe locul unei aşezări daco-romane de secol II. 
Structura actuală e definită prin ziduri din segmente drepte, rotunjite pe latura vestică şi prevăzute la colţuri cu turnuri de apărare. Înălţimile zidurilor ating şi astăzi 10 m, cu grosimi chiar şi de 2 m. În partea de sus se pot vedea meterezele pentru arme de foc, fiind prevăzute pe interior cu drum de strajă, lat de circa 1 m.
Până în secolul XVIII, cetatea era împrejmuită de un şanţ cu apă, din râul Aiudel, astfel că accesul se făcea pe un pod mobil. Există chiar şi legende legate de existenţa unor tunele, care asigurau retragerea în grabă a populaţiei în caz de asediu. Nu au existat, însă, dovezi arheologice. Plus că tunelele ar fi fost imposibil de construit pe sub un şanţ adânc cu apă…
Turnurile, bine păstrate, sunt la rândul lor mici simboluri ale cetăţii. Şi, deci, ale oraşului. Iniţial erau 9 în total, azi au rămas 8, întrucât turnul porţii a fost ulterior înglobat în structura Palatului Princiar. Puţin mai înalte decât zidurile, turnurile poartă şi azi denumirile breslelor cărora le aparţineau, ca şi în cazul fortificaţiei de la Sebeş: al măcelarilor, al croitorilor, al cizmarilor, al cojocarilor, al dogarilor, al lăcătuşilor, al olarilor şi turnul Kalendas.
De altfel, Cetatea Aiudului a urmat de-a lungul istoriei soarta întregii aşezări. A aceleiaşi aşezări despre care călătorul italian Giovanandrea Gromo scria, la sfârşitul secolului XVI, că e „un oraş comercial mare şi deschis“…
*
*
*
foarte frumoase poze!
Vreme buna, aparat bun.