Credite foto: Rareş Tileagă. Sursă documentară: www.apulum.ro
- Porţile Cetăţii Alba Carolina din Alba Iulia -
Erau şase la început. Trei înspre oraş şi alte trei spre câmpul de instrucţie. Azi însă, au rămas doar patru. Primele patru. Dar şi acum, şi atunci, Porţile Alba Carolinei erau mândria întregii cetăţi. De la mic la mare, tot poporul ştia că „cele şase” au ieşit din mâna unor mari meşteri în piatră cioplită. Şi erau singurele căi de intrare în cetate, aşa că se 
bucurau de tot respectul cuvenit. Ca şi astăzi, de fapt. Le vedem, le admirăm, le păstrăm în fotografii. Şi în suflet.
O cetate de proporţiile celei din Alba Iulia nu însemna doar ziduri înalte, milioane de cărămizi şi bastioane gigantice. Ea presupunea, înainte de toate, o altă configuraţie stradală. Mai exact, construirea câtorva porţi de acces în fortificaţie. Ca atare, trei mari sculptori ai epocii au fost chemaţi la Alba Iulia pentru a se ocupa de asta, şi anume Johann Konig, Johann Vischer, Giuseppe Tencalla. Iar ceea ce „le-a ieşit” vedem şi azi.
Ba chiar au intrat de mult în cărţile de artă, ca opere unice în arhitectura militară europeană. Din fericire, trei au fost complet restaurate, a patra fiind pe cale de recostituire. Să le cunoaştem.
Poarta I. E prima ce-ţi iese în cale, de cum te apropii de cetate. Zveltă şi sobră, aflată la baza fortificaţiei (în extremitatea estică), 
poarta se impune încă de la distanţă. Are înfăţişarea unui arc de triumf şi-ţi atrage privirea în primul rând prin albul său curat, de piatră cioplită, împodobit cu statui şi basoreliefuri. De fapt, ceea ce te uluieşte e rafinamentul sculpturilor decorative, dominate de statuile lui Venus şi Marte; zeiţele sunt flancate de reprezentările a două bombarde în poziţie de tragere. Cele patru sculpturi se înalţă deasupra arhitravei, ce încadrează stema Casei de Austria (vulturul bicefal cu sabie şi sceptru), executată în cele mai fine detalii. Apoi, în partea de jos, arcul de triumf e prevăzut cu trei deschideri, între care faţadele sunt decorate cu basoreliefuri inspirate de mituri antice: la exterior, Eneea salvându-şi tatăl, pe Anchise, din flăcările Troiei, şi lupta lui Hercule cu Anteu; la interior, Perseu cu capul Meduzei şi Hercule în lupta cu leul din Nemeea.
Poarta II. Se află, din fericire, în plină reconstituire. Şi e doar unul din proiectele de „refacere” a vechii cetăţi. Deci, cuvintele cheie (până când vor fi gata toate) sunt bucurie (pentru că, în sfârşit, vedem ceea ce nici nu speram) şi răbdare (pentru că, nu-i aşa, orice lucru bun timp şi migală). Cu atât mai mult cu cât Poarta II însemna – la începerea reconstituirii – doar câteva balamale, plus rămăşiţele a doi stâlpi laterali… A fost distrusă în interbelic, astfel că reconstruirea ei depinde în mod fundamental de fotografii-document. Cum spuneam, au şi început deja să o clădească, din blocuri de piatră şi zidărie de cărămidă, peste care vor monta decoraţiunile (atlanţi, lei, coloane, efigii imperiale), exact aşa cum erau ele odată. Oricum, nici unul din noi n-a apucat să vadă cum era poarta, acum şaptezeci de ani. Iar asta nu înseamnă decât un lucru: va fi cea mai bună surpriză a anului 2009.
Poarta III. Cum treci de primele două, pe bătrânul drum de piatră ce urcă printre castani, o vezi în toată splendoarea.
Îşi înalţă statuile mai presus de zidurile de cărămidă şi te asigură, din capul locului, că te afli înaintea unui monument cu adevărat masiv.
Este Poarta a III-a, singura prin care se face intrarea propriu-zisă în fort. Istoricii de artă spun că e cel mai important ansamblu sculptural al întregii cetăţi, şi totodată, cel mai valoroasă lucrare barocă din Transilvania.
Este monumentală, aflându-se în mijlocul curtinei formate de bastioanele Sf. Eugeniu şi Sf. Capistrano; are patru piloni şi opt pilaştri, care susţin bolţile şi arcadele celor trei intrări.
Însă ceea ce frapează e ornamentaţia sculpturală, plină de dinamică şi retorică, atingând pe alocuri exuberanţa rococo-ului. Decorul e figurativ, antropomorf, zoomorf şi vegetal, compus din scene de luptă, arme, steaguri, trofee, blazoane. Ele îmbracă antablamente şi câmpuri, evidenţiind relieful plat al redărilor şi volumul trupurilor tensionate ale atlanţilor. Panourile de la exterior şi interior sunt inspirate de contextul politico-militar al epocii în care a fost construită cetatea. Astfel, pe latura de est, poarta e încoronată de statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea, din ordinul căruia a fost ridicată fortificaţia. La stânga şi la dreapta, statuia e încadrată de grupuri sculpturale cu turci, striviţi sub copitele calului. Iar în soclul statuii se află însăşi temniţa în care a fost închis Horea, înainte de execuţie, în 1785. Plus de asta, aceeaşi stemă a Austriei apare şi aici, ca la Poarta I, încununând această operă barocă de mare fineţe.
Poarta IV. Ridicată în acelaşi stil baroc, a patra poartă este, de altfel, şi ultima. Se află între cele două catedrale şi este cea care asigura ieşirea spre Platoul Romanilor. De astă dată, însă, poarta e încastrată într-o clădire, care e la fel de veche, fiind, probabil, adăpost al corpului de gardă. Ca elemente arhitectonice, poarta prezintă o boltă semicilindrică, sprijinită de doi atlanţi, redaţi în aceeaşi manieră ca şi la Poarta a III-a. Şi aici, apare stema Austriei, dar într-o formă mai simplă. De asemenea, apar basoreliefuri întruchipând trofee, fanioane si steaguri cu însemnele aceluiaşi Carol al VI-lea de Habsburg. Totodată, a patra poartă încheie un itinerariu superb de-a lungul monumentelor din cetate, alături de ansamblul arhitectural al catedralei ortodoxe.
*
*
*
*
*
*
*
