Credite foto: Adriana Ţuţuianu
- meșterii populari de la Șugag -
„Fiecare lemn are tainele lui, pe care nu le dezvăluie decât celui care îl îndrăgeşte cu adevărat“. (Al. Tzigara Samurcaş)
Ești la Şugag, pe Valea Sebeșului, între brazi, tragi aer în piept și închizi ochii. Te simți cumva acasă și, vrei nu vrei, uiți de toate. Te lași în voia aromelor de cetini și ai vrea să știi ce-i dincolo de scoarța veche a copacilor. Gândul te trimite pe loc la cioplitorii în lemn, la acei îmblânzitori ai lemnului, care au câte o poveste pentru fiecare copac în parte. Iar așa povești găsești din belșug la faimoșii meșteri populari de la Șugag. De fapt, lumea a auzit de ei fiindcă au o tradiție a cunoașterii lemnului. Să vedem un pic ce înseamnă arta cioplirii în lemn, la Șugag.
Înainte de toate, musai de știut că meşteşugurile în lemn au apărut şi s-au diversificat în timp, pe măsură ce s-au îmbunătățit mijloacele tehnice pentru prelucrarea diferitelor esenţe lemnoase, ce au dus la sporirea seriei produselor. Iniţial, erau realizate de meşterii locali, care s-au specializat în confecţionarea obiectelor de lemn nu numai în cadrul şi în folosul gospodăriei proprii, ci şi pentru aprovizionarea altor gospodării.
Lemnul pădurilor de foioase, pe care le găsim din plin în zona Șugagului, a fost şi aici folosit de timpuriu în obţinerea unor obiecte de strictă necesitate, fiind cel mai răspândit material la care omul a apelat în scop practic, estetic şi spiritual. La Șugag, cel puțin, meșterii spun că lemnul e o binecuvântare de sus, calitățile sale oferind multe facilități pentru prelucrarea lui.
Cel mai renumit pentru talentul său în arta crestăturilor a fost meşterul Nicolae Cernat, din Şugag, a cărui creaţie se remarcă prin obiecte de dimensiuni mici (furci de tors, linguri, căuce, lingurare, tipare de caş), ornamentate cu motive geometrice sau florale. Oamenii locului și-l amintesc bine, vorbind despre el ca un fel de apostol al pădurilor de pe Vale, acolo unde dragostea de lemn se îmbucă cu dragostea de tradiție. De aceea, conștient că obiceiurile bune aduc sănătate-n sat, Nicolae Cernat a înfiinţat un cerc prin care copiii au deprins meşteşugul înaintaşilor. Astfel, tradiţia n-a rămas de izbeliște, ci continuă, şcoala de meşteşuguri fiind coordonată de către nepotul său, Ionică Cernat, cu care mai lucrează o serie de alți meșteri, precum Gheorghe Ștefan, Ioan Podean, Dorin Anghel, Costică Cernat sau Petru Achimescu.
De o rară frumuseţe, atât morfologică şi structurală, cât şi decorativă, sunt piesele de port confecţionate din piele şi blană. Arta cojocăritului şi pielăritului a cunoscut o deosebită dezvoltare încă din secolul al XVIII-lea, pe întreg teritoriul judeţului Alba, sub forma unor centre specializate în această ramură meşteşugărească. În zona Sebeșului, de exemplu, cojoacele şi pieptarele purtate erau decorate cu meşină verde, moda lor păstrându-se până la începutul secolului al XX-lea. Iar dacă ţinem cont de mărturiile cojocarilor, acestea au fost lucrate chiar în Sebeş, la început de către cojocarii germani şi maghiari, iar mai târziu şi de către români. Aici îl putem aminti pe meşterul Similie Ioan Liviu, care confecţionează bunzi din blană de oaie pentru ciobani.
Gama largă a produselor confecţionate de femei cuprinde atât piesele de port cotidian, cele de sărbătoare şi cele folosite la desfăşurarea unor obiceiuri, cât şi textile de interior necesare, precum ştergare, feţe de masă, păretare, covoare. Astfel, e lesne de înţeles de ce în domeniul cusăturilor a existat şi există un număr serios de creatoare populare, dintre care le-am putea aminti pe Ana Barbu, Ana Avram, Maria Coman, Dochia Ștefan.
Lemnul cioplit… E ceva ce te uimește, ca orice lucru în care duhul obiectului lucrat se amestecă cu duhul celui ce-l lucrează, ca la începuturile lumii. Și încă ceva, tot despre tradiție. În cultura populară, ea nu trebuie înţeleasă numai ca o înşiruire de bunuri culturale, create de înaintaşi în toate domeniile vieţii culturii materiale, ce ni s-a transmis din generaţie în generaţie. Mai degrabă ar trebui să privim tradiția ca un fenomen supus înnoirilor care i-au asigurat neîntrerupta viabilitate, permanenta acceptare de către colectivitatea fiecărei perioade istorice, potrivit concepţiei sale de viaţă.
(Articol prelucrat după textul semnat de Adriana Ţuţuianu, muzeograf la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia)
Asta da ”ARTA”….