Credite foto: Rareş Tileagă
Cu Domnul e bine oriunde. O spun Scripturile, ne-o spune și viața, amintindu-ne că Domnul e Duh Sfânt și umple tot pământul cu prezența Lui. Unii o simt, alţii ba. Nu asta contează acum, ci dacă cei ce simt sunt mulţi şi vor să simtă şi mai mult. Să presupunem că da, mai ales că vin Paştile, aşa că haideţi să căutăm locuri care I se potrivesc lui Dumnezeu. Locuri cu pace, cu natură sfântă, pentru care merită să-ţi rupi din timp.
Le-am numit „locuri cu hodină” (sufletească desigur), alternativă sigură la cele cu gălăgie de care e plină lumea. La început, credeam că o să fie o căutare luuungă, chinuită, cu hărţi o mie… Dar n-a fost aşa. Dintre locurile cu hodină ale judeţului Alba, le-am ales pe cele mai vechi, în ideea că istoria înseamnă taine…
Ca atare, ne-am îndreptat spre mănăstirile străvechi ale judeţului, cu bisericuţe de lemn, pe care revista de turism a Consiliului Judeţean Alba - 
„Alba. Pagini de vacanţă” - le aduce mai aproape de gândul tău. Dar de ce biserici, de ce acum? Pentru că ne așteaptă Paștile iar pacea pe care toți o vor, de care mulți se rușinează și pe care puțini o dobândesc acolo se află. În casa Domnului, departe de lume, aproape de natură. Astfel că te așteaptă, mai jos, un șir lung de reportaje despre 6 mănăstiri, din toate colţurile judeţului, şi anume Râmeț, Afteia, Rimetea, Lupșa, Poșaga și Sălciua, precum și despre împrejurimile lor splendide, din ţinuturile în care se află (Apusenii, Valea Pianului, Valea Mănăstirii, Munţii Trascău). Cam asta vor conţine „Paginile de vacanță”, în martie 2010. Dar, cum există gânduri bune, există și…
… temeri, de genul „păi bine, domnule, dar pe urmă o să dea lumea buzna în mănăstiri ca-n târg”. Slabe șanse în secolul XXI. Ș
i chiar dacă vor fi grupuri de pelerini en gros, cu forfotă de excursie, poze făcute pe sub mână, pomelnice interminabile și evlavii false, totuși îi sfătuiesc să meargă separat. Da, unul câte unul, și nu la aceeași mănăstire, pentru că turismul ecumenic e la fel complicat pe cât sună. Altceva e mersul la biserică. E un drum duhovnicesc, cu ochii închiși, cu tăcere, cu Duh. De unde și bucuria netrucată, câștigată acolo.
… ironii. Adică să scrii despre Dumnezeu într-o revistă de turism? Unu la mână, despre Dumnezeu ar trebui să se scrie peste tot. Doi la mână, revista asta de turism nu e decât un vehicul către ceea ce contează, în Postul Mare, adică rugăciunea și tihna. Ceea ce mănăstirile oferă din plin.
Iar dacă Postul și Paștile sunt pentru suflet, „Paginile de vacanță” sunt pentru călătorii. Deci tot pentru suflet, la urma urmei. Și încă ceva, dragi cititori… Să nu uităm că Paștile nu au fost niciodată ospăț și chef. Să ne îndepărtăm cât putem de mult de gălăgia lumii, ca să putem fi cât mai aproape de liniștea Domnului. Nu de alta, dar altfel nu vom înțelege niciodată ce anume a ținut în picioare mănăstirea de la Râmeț, vreme de șase sute de ani…
