ŢINUTUL… DE ŢINUT MINTE

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Izvor la RimeteaCare loc e mai fain? Unde să merg mai întâi? Merită drumul? Cam aşa te întrebi când vine vorba de ieşit în lume. Păi, s-o luăm aşa: avem un judeţ plin de splendori. La nimereală să pui degetul pe hartă, că tot găseşti un ţinut superb, de la nord la sud. La fel am procedat şi cu Rimetea, celebra comună secuiască din nordul judeţului - am scos harta şi am „nimerit” acolo. Vis… Aparatul foto o ştie prea bine, s-a încins ca ţeava de tun.

Iar tastatura ca un trăgaci, dovadă că am pregătit un număr numai şi numai despre Rimetea, ca destinaţie turistică de valoare uriaşă. Ideea nu-i nouă în „Paginile de Vacanţă”; până acum, în 2009, am avut parte de numere întregi despre tot felul de regiuni din judeţul Alba, unde minunile lăsate de mâna Domnului şi cele lăsate de mâna omului fac casă bună. Dar acum e altceva. Porti la RimeteaAvem de-a face cu un ţinut cu totul neobişnuit pentru peisajele sale, un ţinut de care îţi vei aminti până şi pentru zăvoarele porţilor de la case…

Bine, te poţi gândi şi aşa: câte poţi să zici despre o comună cocoţată în Apuseni, cu numai 1.400 de locuitori? Doişpe articole numai despre Rimetea? Da, chiar şi mai multe de s-ar putea, fiindcă nu degeaba numele comunei a ajuns pe masa de discuţie a experţilor europeni în arhitectură şi etnografie. Mai exact, este vorba de o distincţie cu care multe sate şi chiar oraşe ar vrea să se mândrească şi se cheamă „Europa Nostra”. În traducere liberă, „premiu de excelenţă pentru munca de restaurare a satului”, aşa cum era odinioară, în vremea lui de maximă înflorire. Adică pe la 1850.

Timp

Într-adevăr, Rimetea arată, azi, ca în fotografiile de epocă. Casele localnicilor au devenit monumente, piaţa centrală e o perlă de arhitectură rurală, cu aer tihnit de burg montan, oamenii te salută zâmbind, ca-n nuvele, iar stâncile gigantice din apropiere aduc a peisaj din Japonia. Rimetea. Ulita secretaPoate părea exagerat, dar nu trebuie să faci decât o plimbare prin Rimetea, una singură, ca să te convingi de toate acestea. Indiferent de anotimp şi oricât ai fi de obosit sau indispus, e genul de loc unde ai tot timpul chef de fotografii… 

Aşa că vei găsi, mai jos, articole despre tot ceea ce merită să spui, când aminteşti de Rimetea: Cheile Aiudului, pe care le întâmpini în drum spre comună; Piatra Secuiului, a cărui umbră îmbracă toată Rimetea; Biserica Unitariană Fortificată, bijuterie de artă barocă; Cetatea medievală Colţeşti; meşteşugurile străvechi; centrul restaurat; curiozităţi locale… Şi, bineînţeles, Înmormântarea Fărşangului, motiv perfect să ajungi la Rimetea în 27 februarie.

Cetatea Coltesti

Să pornim la drum, atunci. Ţine-te bine, urmează un ţinut de ţinut minte.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

ZARVĂ PE ULIŢĂ!

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- Înmormântarea Fărşangului, la Rimetea -

Inmormantarea FarsanguluiSe întâmplă în fiecare an la Rimetea, înainte de Paşti. Cel puţin aşa spune tradiţia. Anul acesta, însă, va fi în 27 februarie, dar va păstra în continuare puternicul mesajul de înmormântare a anului vechi, a anului agrar. Ceea ce înseamnă că şi acum, în 2010, toată suflarea satului va ieşi pe uliţă să se bucure de ultimele clipe „de dulce”, înaintea Postului Mare. După care vine petrecerea, până târziu în noapte…

Totul începe în clipele când feciorii satului se strâng laolaltă, costumaţi în haiduci şi straie populare. E momentul în care pornesc la colindat pe la fetele de măritat, în casele cărora cântă şi se prind la joc, pe un ritm alert şi colectiv, asemănător Buţii din Ţara Secaşelor. De fapt, la cât e de spectaculos şi antrenant, străvechiul obicei al înmormântării Fărşangului aduce mai mult a alai de nuntă, cu tot tacâmul de muzicanţi, preot, cantor, mire şi mireasă.

Cu toţii sunt urmaţi de alţi tineri, perechi, îmbrăcaţi şi ei în porturi ţărăneşti, cu măşti pe feţe. Caneala si raseteDupă alai urmează faimoasa căruţă, trasă de măgăruş, cărând sicriul în care iarna e închisă, în mod simbolic. Pe urmă vin două „fete bătrâne”, trâgând o rădăcină de copac, semn al sterilităţii. Cât despre măştile purtate, groteşti, ele sunt de toate soiurile: ba draci şi peţitori, ba clovni, fete de rromi şi cerşetori… În fine, procesiunea devine din ce în ce mai hazlie şi zgomotoasă, de unde şi teatralitatea anumitor gesturi libere, violente, exagerate. Satul se adună apoi la izvor (faimosul „vaior” din Rimetea), unde fiecare pomeneşte necazurile şi bucuriile anului ce tocmai se încheie; de asemenea, sicriul va fi sfărâmat cu bâtele, în apa izvorului, în mod repetat. E un act satiric iar însemnătatea lui constă în alungarea anotimpului întunecos al iernii şi, odată cu el, a necurăţiei.

Grotesc...

E un spectacol general, la care iau parte, vrând-nevrând, şi cei care stau deoparte şi cred că sunt „feriţi”. Adică oricând te poţi pomeni oricând cu „căneală” în obraji, de la „drăcuşorii” care umblă prin sat, mânjiţi cu funingine pe degete. Şi toate astea, pe o gălăgie de carnaval în care, nu-i aşa, tot farmecul e să calci orice regulă… Fii gata pentru acest tărăboi în 27 februarie 2010, la Rimetea. Pe la amiază începe totul şi durează până seara târziu, odată cu Balul Fărşangului. Şi, cum bine şade unei sărbători fără cusur, nu vor lipsi nici oaspeţii de seamă, amestecaţi prin mulţime. Vorbim de Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, de primarul Budapestei,  de secretarul de stat Táncos Barna, apoi de reprezentanţii celor 5 comune înfrăţite cu Rimetea (Bócsa, Tápio György, Gäborján, Ülles, Csömör), precum şi de oficialităţi ale judeţelor Alba şi Cluj.

Program

- 14.00 - 17.00 Pornirea alaiului din faţa Căminului Cultural. Colindarea uliţelor

- 15.00 - 16.00 Spectacol folcloric: Ansamblul „Lopadea Nouă”

- 16.00 - 17.00 Ansamblul de dansuri populare din Moldoveneşti (judeţul Cluj)

- 20.00 Balul tradiţional de Fărşang la Căminul Cultural; închiderea sărbătorii

Nu uita: dacă tot mergi la Rimetea, pregăteşte-te să cunoşti un altfel de ţinut. E plin de frumuseţi ale naturii, ale artei, ale timpului care a trecut peste Rimetea. Hai să le cunoaştem, una câte una.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

DRUM BUN!

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Drum spre RimeteaOr fi Franţa şi Elveţia guri de rai şi comori nestemate; or avea dreptate broşurile cu Alpi înzăpeziţi şi sejururi de vis la peste 2.000 m… Dar când o iei la drum prin Apusenii noştri şi te pierzi în adâncul de privelişti, neatinse de la facerea lumii, începi, încet-încet, să uiţi de toţi Alpii şi de toate nestematele străine. S-o spună francezii, attfel n-ar mai veni atâţia pe aici…

Aşa şi drumul spre Rimetea. Odată ce te porneşti „pe cale”, e bine de ştiut un lucru: eşti în judeţul Alba, iar asta înseamnă multe privelişti-surpriză. De la îngustimea de clepsidră a Văii Sebeşului, la deschiderea oceanică a lacului Oaşa, imediat după curbă; de la peisajul plin de secrete al Râpei Roşii, la împletirea ameţitoare de coline din Ţara Secaşelor, lumea judeţului Alba te ia pe nepregătite. Şi nu trebuie să fii expert în turism ca să vezi asta.

Piatra Craivei (stanga) si Piatra Cetii (dreapta)

Spre Rimetea. Totuşi, drumul până la Rimetea e altfel, în sensul că surprizele întârzie să apară. Odată ce ieşi din Alba Iulia şi o iei spre Teiuş, apoi Aiud (E 81), şoseaua te poartă într-o zonă destul de previzibilă şi pe alocuri fadă, mai ales iarna, când nu-i deloc verdeaţă… Deocamdată, nimic nu îţi „taie respiraţia”, probabil în afară de cele câteva minute când apele calme, stranii ale Mureşului sunt mai aproape de şosea şi te fură cu priveliştea lor şerpuită. Vechea cabana vanatoreasca din Cheile AiuduluiDar până la Aiud, locurile îţi vor părea destul de comune, aşa că promisiunea de excursie superbă îţi va pica greu, ca o glumă nesărată. Totul, însă, se schimbă în curând…

Cum ajungi la Aiud şi intri în centru, neapărat să faci stânga pe lângă şcoala generală, în dreptul cetăţii. Drumul (DJ 107) te va duce cale lungă până la marginea oraşului, după care vei intra într-o zonă de ţară ceva mai înaltă. Intri în comuna Livezile, cu urcuşuri în serpentină şi străduţe înguste, printre case ţărăneşti şi (într-adevăr) tot soiul de livezi. Din ce în ce, simţi că urci, te întâmpină aer rece de munte, cu toate că nu vezi, încă, decât nişte deluşoare. Dar nu mergi mult şi ieşi din Livezile; abia atunci vei şti ce urmează, pentru că le zăreşti deja. Sunt Cheile Aiudului, podoabă a Munţilor Trascău…

Cheile Aiudului, privire de ansamblu

Cheile Aiudului, rezervaţie naturală. Se mai numesc şi Cheile Vălişoarei sau Cheile Poienii. Te strecori printre ele, în umbra piscurilor care împung norii tot mai îndrăzneţ şi nu poţi să nu te opreşti, din loc în loc, pentru poze - Soseaua ce duce la Rimetea, prin Cheile Aiuduluiba versantul de aici, ba peştera de sus de colo, până ce peisajul acesta atât de semeţ deasupra colinelor îţi înmoaie picioarele. Înălţimile abruptului calcaros, aproape de 1.000 m (Vârful Răchiş, 779 m, cu o diferenţă de 200-400 m faţă de culmile domoale dimprejur), fac din acest peisaj de chei o adevărată retorică a grandorii. Şi ai tot timpul să le admiri, în timp ce le parcurgi, fiindcă sunt întinse pe o lungime de 2 km, având o lăţime de 25-150 m.

Plus de asta, versanţii sunt doar răzleţ acoperiţi de vegetaţie; pajiştile de stâncărie, pădurile de stejar pufos, gorun şi carpen, precum şi pâlcurile de tufe joase îmbracă doar o parte din poalele crestelor. Prin urmare, efectul este plenar: vârfurile Cheilor par să ţâşnească cu putere din învelişul de verdeaţă. Piatra Secuiului, privita dinspre Cheile AiuduluiDar şi mai special e faptul că pereţii uriaşi ai rezervaţiei adăpostesc aproape 30 de peşteri, greu accesibile. În orice caz, masivitatea Cheilor Aiudului (preferate pentru iarba verde, ideală pentru Duminicile la grătar) îţi dă de înţeles că trebuie să-ţi pregăteşti ochii pentru vederea unui tărâm la fel de sălbatic, tăcut şi rece.

Pe ultima sută. Odată ce-ai trecut de strâmtoare, te apropii tot mai mult de Rimetea. Nu trebuie decât să te uiţi în zare, şi vei şti unde să ajungi: la poalele muntelui gigant, ivit ca o cetate în mijlocul câmpiei. E Piatra Secuiului, geamănul Bucegilor în Apuseni… Dar până să ajungi acolo, bucură-te de întinderea ameţitoare de câmpii. Cât despre Piatra Secuiului, imediat, în articolul următor…

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

Padure langa Livezile

*

Tinutul Rimetei

*

Cheile Aiudului, privite din Cetatea Coltesti

ZGÂRIE-NORI

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- rezervaţia naturală Piatra Secuiului -

"Atata soare din albastru..."Drumeţia continuă şi, odată ce-ai trecut prin Cheile Aiudului, poţi să spui că eşti departe. Gata cu şesul, gata şi cu strâmtoarea stâncilor; ai parcurs deja suficient drum ca să bifezi încă o aventură în Apuseni. Şi totuşi, a mai rămas încă un checkpoint. Mare păcat să îl ratezi. De fapt, nici nu prea poţi să-l ratezi, fiindcă e atât de înalt şi de lat, încât ocupă tot orizontul de la Rimetea. Pe scurt, Piatra Secuiului, 1.129 m altitudine.

Îi acolo de la tocmirea lumii“, îţi zic oamenii locului; abia prin secolul XIII Rimetea i-a devenit „vecină”, la umbra piscurilor sale, când a fost atestată documentar ca şi localitate. Şi au rămas aşa, legate una de alta într-o intimitate a omului cu natura, pe care toate vederile cu Rimetea şi toate panoramele de pe Google Earth se străduiesc s-o surprindă. Adică e genul de peisaj care umbreşte totul, din înălţimile lui, astfel că-l vezi de oriunde: din sat, din curte, din casă, din centru şi de pe câmp, ca o privelişte care te bântuie. Ca un uriaş culcat pe spate, cu cap, burtă şi picioare. Pur şi simplu se impune de la sine, prin cei 1.129 m altitudine care zgârie cerul…

Zgarie-nori, varianta Rimetea

Culmile calcaroase ale Pietrei Secuiului se văd ferm încă din depărtări, de cum ieşi din Cheile Aiudului. Ca un bloc, Piatra pare că se ridică pe neaşteptate, compact, în stilul carpaţilor meridionali, dominând lanurile dimprejur cu coamele sale stâncoase încă de la poale. Doar câteva pâlcuri de fagi îmbracă masivul, mai ales în partea nordică, unde înclinarea versanţilor e mai domoală. În rest, în latura vestică, muntele (carstul de platou) se înalţă Brau de brazisterp şi abrupt prin creste şi arcade înguste, pe care le vezi în mod normal numai la altitudini de peste 2.000 metri…

Aici, însă, mâna Domnului ne-a lăsat un altfel de munte, ca o excepţie de la regulă; e cel mai înalt dintre Colţii Trascăului, în special pentru pitorescul lor fără pereche, coborât parcă din pictura romantică.

Până şi mici peşteri sunt adăpostite între pilonii ascuţiţi ai masivului, dar rămân accesibile doar căţărătorilor profesionişti, ca de altfel o mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului. Cu toate astea, există un traseu turistic bine marcat, până spre vârf. E vorba de un drum de căruţe ce porneşte încă din sat şi care continuă printr-o potecă până sus. E greu de urcat, nu încape vorbă, dar sătenii spun că merită din plin, mai ales pentru panoramă.

Aproape, departe

Într-un fel, Piatra Secuiului e un ultim punct de veghe a judeţului, dincolo de el întinzându-se doar hotarele Clujului, prin pământurile satului Pietroasa (comuna Moldoveneşti). Aşa că poţi porni la drum cu gândul că ajungi la capătul lumii… judeţului Alba, unde totul aduce a basm.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

Panorama cu Piatra Secuiului, de la Cetatea Coltesti

*

Riduri

*

Profil semet

*

Pe timp de iarna

ŞTIAŢI CĂ…

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

"Atata soare din albastru..."… soarele răsare la Rimetea de două ori? Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la răsărit de Rimetea, însă doar două din ele sunt cu adevărat semeţe şi se ridică mai presus de celelalte. De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua, urmând apoi să răsară din nou. Acest fenomen splendid se întâmplă, însă, numai pe timp de vară, în lunile iunie-iulie.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

ÎN ŢARA PIETRELOR

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- Cetatea din Colţeşti -

Umbra cetatii, pe pamantul Domnului...În ungureşte, Torockóvár. O vezi cu coada ochiului, în drum spre Rimetea, chiar la intrare în Colţeşti. De fapt nici nu intri bine în sat, că deja se şi face o uliţă la stânga, aproape ascunsă între căsuţe. Ea te va duce la poalele aceastei cetăţui, ce îşi înalţă zidurile deasupra tuturor acoperişurilor din sat; nici nu-i de mirare, având în vedere că e clădită pe stâncă, în stilul fortificaţiei din inima oraşului Deva.

Cetatea de la Colţeşti, însă, e departe de orice fel de casă sau stradă, fiind înghiţită într-un peisaj sălbatic cu stânci şi păduri. Iar ca să ajungi acolo, trebuie în primul rând să fii gata pentru efort serios…

Cetatea...

Drumul până la cetate urcă abrupt şi e plin de mici obstacole, adică mărăcini înalţi, terase, şanţuri şi bolovani. Şi asta pe cea mai uşoară variantă de urcare, adică pe latura vestică. Dar osteneala merită din plin. Ruinele, tăcute şi crescute parcă din stânci ca o cetate ebraică, au ceva tainic în ele, mister care se împleteşte cu splendoarea panoramelor pe care le obţii de sus. Vezi Cheile Aiudului şi Livezile, vezi Piatra Secuiului şi Colţeştiul, ca nişte jucărioare scăldate în căldura zilei.

Panorama a Cetatii de la Coltesti

Asta îţi oferă, azi, cetatea, şi e ţintuită acolo de aproape opt secole. Interiorul Cetatii de la ColtestiMai precis, din 1296, fiind construită ca măsură de apărare după invazia tătarilor din 1241. Dar abia pe la 1700 a primit forma pe care o vedem şi azi. Era căminul familiei nobiliare Thoroczkay, care stăpânea acest ţinut nordic al actualului judeţ Alba, din care făceau parte Rimetea şi Colţeşti. Astfel, zidurile au fost ridicate nu numai ca adăpost pentru bunurile domeniului, ci şi ca protecţie.

Dar n-au rezistat în faţa războiului ţărănesc condus de Gheorghe Doja (1514), care a devastat-o. Fortăreaţa n-a putut ţine piept nici austriecilor conduşi de generalul Tiege (1713), care au incendiat-o ca pedeapsă pentru cutezanţa familiei Thoroczkay de a nu accepta anexarea Transilvaniei de către habsburgi.

Ultimul turn ramas...Din fericire, după atâtea pârjoluri, au rămas în picioare nu doar cele mai vechi segmente ale cetăţii, ci şi cele mai recente. Adică pot fi văzute atât ruinele bătrânului turn-donjon, aşezat pe cel mai proeminent pic, cât şi turnul-donjon, înalt de 20 m (cinci etaje). Odinioară, cele două turnuri erau unite prin ziduri, alcătuind o curte interioară.

De asemenea, mai există în partea sudică ruinele unui corp de clădire cu mai multe încăperi, construite în secolele XIV-XV, plus o curte. În sfârşit, n-a rămas mult din ceea ce era odată cetatea, crescută parcă din stâncă; dar e o podoabă care şi-a găsit un loc sigur între monumentele istorice ale României.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

Cetatea. Privire de ansamblu

*

Turnul si luna...

*

Soare printre pietre

*

Privelistea vecina

*

Ziduri peste departari

*

Cetatea si Piatra...

*

Ca o cetate ebraica...

*

In picioare, de veacuri

*

Priviri inspre Cetate...

CU LINIŞTE

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- centrul istoric din Rimetea -

Izvor de apa si cerSpuneam, undeva mai sus, că merită să faci un drum până la Rimetea şi numai pentru cele zece minute de plimbare prin sat. Nu era o minciună. Şi nici acum nu exagerăm dacă zicem că Rimetea, prin plimbarea pe care i-o vei acorda, îţi va face cadou mari cantităţi de linişte. Şi de surprize, de la frumuseţea cuminte a caselor, la mulţimea de amănunte gingaşe care-ţi ies în cale. Un izvor, o ulicioară, un pâlc de stejari…

Toate astea te cuceresc oricât ai fi de obosit sau indispus. De fapt, de cum intri în sat, aerul pare altul. E prima schimbare puternică ce o resimţi, de la ieşirea din Cheile Aiudului, iar dovadă stau mulţimile de turişti străini care merg acolo în fiecare an şi scriu, în cărţile de oaspeţi ale pensiunilor, „it was pleasantly quiet here…” Cât despre secretul din spatele acestei tihne, trebuie ştiut că Rimetea (în maghiară Torockó, în germană Eisenburg) Privelisti la Rimeteaeste unul dintre puţinele sate-monument din România. Distincţia i-a fost acordată în 1999, prin programul european de restaurare rurală „Europa nostra”, statut  pe care îl păstrează şi azi graţie interesului comunal pentru ceea ce ţine de conservarea valorilor arhitecturale de odinioară.

Altfel spus, fiecare din casele declarate monumente - restaurate conform esteticii arhitecturale iniţiale, în stil neoclasic - a primit o emblemă aparte. Iar ca impuls de păstrare a acestui proiect, proprietariul fiecărei case-monument beneficiază, anual, de o sumă de bani din partea guvernului maghiar, pe care trebuie să o cheltuiască strict pentru renovarea casei sale. Ceea ce face ca centrul istoric, cel puţin, să fie mereu proaspăt în vechimea sa.

Case si pensiuni, in centru

Şi, că tot vorbeam la început de surprize, musai de ştiut că centrul Rimetei mai are un secret. Nu ştiu cât de uşor poate fi aflat, dar e foarte bine ascuns şi numai un ochi priceput îl poate găsi fără mare bătaie de cap. Pe cararea secretaE vorba de uliţa extrem de îngustă, colţ cu clădirea Căminului Cultural, care duce până sus, pe colina vestică a satului. E atât de strâmtă şi înghesuită între casele şi apoi grădinile de o parte şi de alta, că mai mult te strecori pe ea. Dar merită efortul, cu atât mai mult cu cât ulicioara e presărată cu piatră cubică, veche de zeci de ani. Plus că odată ce ajungi sus, departe de ultimele case, te întâmpină o panoramă incredibilă a satului şi, mai ales, a „muntelui”. Adică a Pietrei Secuiului.

Cam atât despre satul cu linişte, unde primul ta reacţie de bucurie va fi să îi saluţi pe toţi sătenii cu care te petreci pe drum. Fără jenă, fără alte complexe citadine. Pur şi simplu Rimetea. Iar acum, satul-monument în (multe) imagini…

Secrete in Rimetea

*

Oglinzile satului

*

Apa si soare

*

Deschise, vesele

*

Liniste, la Rimetea

*

Rimetea...

*

Biserica Ortodoxa din Rimetea

*

Cu pace

DE TOATĂ MÂNDREŢEA

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- Biserica Unitariană din Rimetea -

Turnul Bisericii Unitariene din RimeteaN-ai cum s-o pierzi din ochi: încă de departe îi vezi turnul alb înălţat din piaţa centrală, dominând panorama întregii aşezări. De fapt încă de pe drum, când eşti pe uliţa către centru, bănuieşti ce te aşteaptă.

Aerul vechi de uliţă ungurească, cu porţi înalte şi faţade semeţe, te pregăteşte, pas cu pas, pentru întâlnirea cu fortăreaţa bisericii, din care se înalţă turnul alb, cu ceas. De jur-împrejur se întinde zidul de apărare şi, dincolo de el, câţiva stejari încovoiaţi, aşa cum vezi în jurul multor biserici fortificate din Ardeal.

Dar, odată ce intri pe portiţă, dincoace de ziduri, ambianţa e alta. E mai îngust aici, e mai plăcut, curtea Bisericii Unitariene deschizându-ţi-se ca un coridor. Într-un fel te simţi protejat în această strâmtoare cu pereţi groşi iar dacă te ridici pe vârfuri, poţi chiar să vezi satul prin vechile orificii de tragere…

Loc de tragere cu arma, in zidul de incinta

Turnul si zidul de incintaCât despre interiorul bisericii, liniştea e cu totul alta. Te învăluie răcoarea păstrată aici încă de la 1802, când s-au deschis pentru prima oară uşile acestui monument arhitectonic de artă barocă (după mai bine de două secole de construcţii). Stilul interiorului este, însă roccoco-ul, vizibil în ornamentaţia rafinată a bolţilor, în contrast cu solemnitatea exteriorului. E grandioasă şi orga, realizată în 1929 la Braşov, dar mai ales amvonul, cu un baldachin splendid din lemn.

Ca arhitectură de valoare, ar fi mai admirat Conacul Secuiesc şi Biserica Unitariană din Colţeşti, mici podoabe şi ele în lumea aparte a Rimetei. Dar le lăsăm pe mai târziu. Oricum îţi va lua o zi întreagă să te bucuri pe îndelete de cetatea şi biserica din Rimetea, deci, vorba englezului, take your time

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

Interiorul Bisericii Unitariene din Rimetea

*

Amvonul, opera baroca

*

Arta, credinta

*

Brate spre cer

*

In curtea Bisericii Unitariene

ŞTIAŢI CĂ…

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Vaiorul din Rimetea… în centrul comunei, aproape de Biserica Unitariană Fortificată, se găseşte ceea ce maghiarii din sat numesc „vaior”? E vorba de un vechi izvor, cu debit puternic, care se varsă în nu mai puţin de şase bazinete şi bazine.

Apa este potabilă, însă oamenii o întrebuinţează, conform tradiţiei, atât pentru adăparea animalelor, cât şi pentru spălarea covoarelor. De zeci de ani, acest bazin multifuncţional a rămas unul din mărcile specifice ale comunei Rimetea.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

DACĂ TOT MERGI LA RIMETEA…

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

- Muzeul Etnografic din Rimetea -

Invitatie...Oricâte vederi şi felicitări ar apărea cu Piatra Secuiului şi centrul vechi, Rimetea nu-i doar peisaj cu piscuri înzăpezite şi artă medievală… Mai e şi altceva la mijloc, ceva ce ţine de munca omului de zi cu zi, aşa cum au statornicit-o tradiţii vechi de secole.

Da, vorbim de istoria meşteşugurilor din Rimetea, care i-au adus comunei o faimă incredibilă. De la feronerie şi pictură de mobilier, la superbele porturi populare, Rimetea a uimit toate popoarele ce i-au bătut pe la porţi. Şi toate se află în vitrinele Muzeului Etnografic din Rimetea, deschis în 1952 cu sprijinul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Să intrăm.

LampasTradiţia prelucrării fierului. E ceea ce a făcut ca Rimetea să fie cunoscută la scurt timp după atestarea sa documentară din 1259. Mai exact, primele lucrări miniere au început în secolul XIV, când a fost descoperit, aici, zăcământul de minereu de fier. Cu anii, meşteşugul a prins contur, astfel că, în 1493, localitatea a primit rangul de târg, iar două veacuri mai târziu, acela de oraş minier (în 1666). Au fost găsite până şi documente care arată faptul că, în secolul XV, exista o fierărie completă pentru unelte agricole, ce aparţinea familiei nobiliare Thoroczkay (care avea în stăpânire şi actuala Cetate Colţeşti).

Arsenal de unelteMai târziu, au fost puse la punct şaisprezece cuptoare de topit minereu, producând cantităţi uriaşe de obiecte, între care unelte agricole, vase, arme, zăvoare, porţi. Le poţi vedea oriunde în Rimetea, mai ales la casele din centru, unde clanţele uşilor îţi dezvăluie şi acum execuţia lor de mare fineţe. În fine, ideea e că această meserie a prelucrării fierului a dobândit cea mai trainică tradiţie din Transilvania, până pe la 1900, când a fost devansată de cea a topitorilor din Hunedoara şi Reşiţa.

Migala picturii pe mobilă. Atât de puternic era mineritul în Rimetea, încât a dat naştere şi altor meşteşuguri, care au dus la fel de mult vestea comunei în lume. Unul din ele a fost pictura pe mobilă, apărută în secolul XVIII ca o meserie destul de măruntă. Pictura pe mobila, la RimeteaDar s-a dezvoltat rapid într-un adevărat cult al lemnului, tratat cu respect, migală şi răbdare, de unde şi fineţea uluitoare a picturilor pe scaune, mese, laviţe, lădoaie, leagăne sau dulapuri. Dacă te apropii şi te uiţi atent, poţi chiar să desluşeşti tot felul de motive florale, unul mai fermecător ca altul. Însă vei vedea că laleaua e motivul specific al picturii maghiare pe mobilă, precum şi margareta şi trandafirul. Predomină şi verdele închis, influenţă a saşilor din Sighişoara.

Splendoarea portului popular. Se spune că era cel mai luxos din ţară, întrecându-l până şi pe cel din Maramureş. Secretul a stat tot în extracţia fierului, şi asta pentru că miile de mineri şi negustori, care veneau la Rimetea, plăteau sau erau plătiţi deseori prin troc. Iar costumul era la mare preţ. Port popular pentru fetele tinerePlus de asta, toţi acei muncitori aduceau cu sine culturile lor populare. Maghiarii din Rimetea au preluat câte ceva dn fiecare, zămislind o cultură proprie, o sinteză bogată, în mişcare, care se vede până azi în ornamentele portului popular. Dar pe cât se deschidea pentru a primi influenţe străine, pe atât se închidea pentru a nu influenţa mai departe. Rimetea era un nucleu cultural ermetic, unic, aşadar un reper.

Costumele erau foarte variate; de la copii, adolescenţi, tineri, adulţi şi bătrâni, toţi maghiarii din sat aveau privilegiul de le purta. Femeile, în special, aveau porturi mai elaborate, punând mai mult accent pe aspect decât bărbaţii. Iar culorile dominante erau, fireşte, roşul, albul şi verdele. Costum barbatesc - detaliuDar sunt vizibile şi o serie de influenţe săseşti, urmare a coloniilor de mineri germani, stabiliţi aici încă din secolul XIII.

Din păcate, însă, despre portul din Rimetea trebuie să vorbim la trecut, fiindcă nu mai e port viu. Îl mai vezi la sărbători, la Biserică, dar a apus de mult vremea când bucuria de a purta costumul era la ordinea zilei. În sfârşit. Important e că pe toate - uneltele de fierărie, mobila pictată, porturile - le poţi admira la Muzeul Etnografic, din piaţa centrală a Rimetei. Nu-ţi refuza acest bine. Se potriveşte de minune cu liniştea netulburată a satului, şi mai ales, de pe terasa muzeului ai întreaga panoramă a Pietrei Secuiului. Splendid.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

Detaliu din vechime

*

picture-093

*

Lemn, deci traditie

*

Stema comunei Rimetea

*

Masti si figurine din ceramica, la Rimetea

*

Pictura pe mobila

*

Interior secuiesc

*

Machete cu casele din Rimetea

*

De vazut, la Rimetea

DE LUAT ÎN CALCUL, LA RIMETEA

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Am tot vorbit despre Piatra Secuiului şi cred că cel mai des cuvânt folosit a fost superb. Şi totuşi, de vrei să urci acolo, nu-ţi foloseşte la nimic doar sentimentul că-ţi place ce vezi… Piatra Secuiului, privita din RimeteaÎţi trebuie prudenţă. Iar asta se câştigă fie prin experienţă, fie prin însuşirea unor reguli esenţiale de comportare pe munte. Şi, la câte accidente urâte s-au petrecut pe uriaşa Piatră a Secuiului, musai să ascultăm de salvamontişti. Hai să vedem.

Reguli de comportare în zona montană

Alege traseul pe măsura pregătirii fizice, psihice şi tehnice a celui mai slab dotat din echipă.

Echipează-te şi dotează-te corespunzător. Alege echipamentul, materialele şi alimentele necesare, prevăzând şi situaţiile deosebite.

Anunţă la cabană plecarea şi informează-te asupra traseului pe care îl ai de parcurs.

Porneşte devreme la drum.

Dozează-ţi forţele şi respectă regulile de igienă şi alimentaţia de efort.

Crestele Pietrei Secuiului

Nu părăsi poteca marcată.

Respectă şi protejeazã muntele; nu lăsa „urme” pe unde treci.

Fii pregătit să intervii şi să oferi primul ajutor turiştilor aflaţi la nevoie.

Alarmarea

Alarmarea echipelor SALVAMONT se poate face prin:

Apel de urgenţă 112

Dispecerat Naţional: 0-SAL VAM ONT (0=0, S=7, A=2, L=5, V=8, A=2, M=6, O=6, N=6, T=8), adică 0725 826 668

Serviciul Salvamont AlbaIMPORTANT:

Apelul de salvare trebuie să conţină:

Locul producerii accidentului

Numărul accidentaţilor

Data şi ora

Diagnosticul prezumtiv

Condiţiile meteo

Datele personale ale celui care face apelul

Semnalele de alarmare în munţi constau din:

Lucian Forda, seful Serviciului Salvamont AlbaŞase (6) semnale acustice (luminoase) pe minut, la 10 secunde fiecare, apoi pauză de un minut.

Semnalul de rãspuns constă în trei (3) semnale pe minut, cu o pauză de un minut. Chiar dacă semnalul tău de alarmare a fost recepţionat, continuă să semnalizezi până când o echipă SALVAMONT ajunge la tine.

Ajutor se poate solicita şi prin turişti, sau alte mijloace la prima cabană, refugiu, canton, stână, aşezare.

Cei care practică sporturile de munte sunt obligaţi să respecte regulile comunicate de către membri echipelor SALVAMONT.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

ŞTIAŢI CĂ…

February 24th, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Bucate, la Rimetea...… numai la Rimetea puteţi mânca cozonac cu scorţişoară? E una din specialităţile de renume ale comunei, iar asta nu de azi, de ieri. Maghiarii de la Rimetea au păstrat din generaţie în generaţie reţeta celebrului cozonac, pe care o propun tuturor turiştilor care se cazează la pensiunile din localitate. Şi asta nu e tot. Vă puteţi înfrupta din multe alte delicatese, specifice numai şi numai la Rimetea, şi anume din supă de mere, supă de varză, papricaş de pui cu găluşte din făină, pui umpluţi la cuptor, „Ştefania” (guşiţă sau drob), piept de pui cu caş, „sac de cenuşă” (prăjitură cu nucă şi albuş)…

De obicei, turiştii în vârstă sunt cei ce comandă asemenea meniuri, în căutarea gusturilor tradiţionale din copilărie. Prea puţin se întâmplă ca tinerii să-şi dorească mâncăruri de care nu au auzit decât bunicii lor… De aceea, bucătarii pensiunilor se adresează în primul rând pretenţiilor înalte ale vârstnicilor.

Pofta mare!Cât despre cei care vin să se bucure de tezaurul gastronomic al Rimetei, proprietarii de pensiuni spun una şi bună: străini, cât vezi cu ochii. Sigur, mai trec şi turişti români prin Rimetea, însă grosul clientelei îl alcătuiesc ungurii, francezii, englezii, polonezii şi saşii. Iar ca sezon turistic, perioada mai-septembrie se află pe primul loc.

Pentru informaţii despre CAZARE LA RIMETEA, click aici.

GÂNDURI DE IARNĂ

January 31st, 2010

Credite foto: Rareş Tileagă

Rasarit, in Luncile PrigoaneiDacă vara schiurile zac prin poduri iar discuţiile despre pârtii sunt de domeniul SF-ului, acum, în februarie, turiştii vorbesc aceeaşi limbă. A zăpezii. Iar când vine vorba de Munţii Şureanu, ca cel mai nou loc unde se schiază în ţară, zvonul umblă şi mai iute. Dar nu neapărat asta contează. Nu de iuţeala veştilor sau de căi de promovare ne doare acum, ci de gândurile noastre de iarnă. Cu cine am vrea să fugim, când şi unde.

Unde, e simplu. Am spus-o deja şi o repet cu convingere pentru că Munţii Şureanu au rămas printre puţinele locuri din România care te fac să uiţi de lume. Mai exact, de relele lumii. Ceea ce face ca excursia ta să nu mai depindă neapărat de cei cu care mergi, răi sau buni, ci de simpla ta prezenţă acolo. Odată ajuns la Şureanu, unde panoramele se întrec în splendoare, parcă nu te mai poţi certa cu nimeni. Guralivi sau plictisiţi, gălăgioşi sau plini de aere,  whatever! Nimic rău nu mai contează, pentru că ai înaintea ochilor ţara liniştitor de albă a Şureanului. Care te odihneşte ca un somn adânc.

Orizonturi la Prigoana

Dar există şi reversul medaliei. Schiatul la Şureanu nu stă numai în privelişti şi extaz turistic, ci şi în nervi la parcarea maşinii, derapaje exasperante în In sus, pe partia Sureanuşanţuri, coadă luuungă la teleski şi cazare aproape inexistentă. Lasă că nici schiorii nu au nu ştiu câtă înţelegere pentru stângăciile seci ale proiectului, inerente oricărui început. În sfârşit, sunt „minusurile” oricărei călătorii la Şureanu, în faţa cărora pur şi simplu nu poţi închide ochii. Le simţi pe pielea ta şi, de obosit ce eşti la finalul călătoriei, promiţi că nu mai pui piciorul pe acolo.
 
Şi totuşi, după ce trec nervii, începi să-ţi aminteşti partea (foarte) bună a lucrurilor şi, mai ales, de faptul că ai fi putut pleca mai devreme de acasă, ca să prinzi parcare. Sau să fi avut mai multă răbdare la teleski, pentru că „sârmele” sunt noi şi sar de pe rolă destul de des. Sau să fi fost mai atent la drum, fiindcă şanţurile alea adânci nu se văd din cauza nămeţilor etc.
 
Şi câte şi mai câte. Nu stăm acum să le enumărăm pe toate, deşi reacţiile bune ale majorităţii turiştilor acordă pârtiilor de la Şureanu un soi de exclusivitate front page. Motiv pentru care „Alba. Pagini de vacanţă” vine şi ea cu articole noi, scrise „la cald”, nu departe de pârtii, într-o cabană hodorogită care nu credea că o să vadă vreodată laptop şi aparat foto digital… Citeşte, dsc_0153aşadar, o revistă scrisă la fum de teracotă crăpată la încheieturi, în care proiectul de la Şureanu apare fix ca… teracota: cu rele şi cu bune. Nu de alta, ci ca să înţelegi dacă merită sau nu să schiezi acolo.
 
PS: Fac niţel uz de acest editorial şi „forţez nota”, reamintind că numai oboseala, neatenţia, nerăbdarea, plus ceva snobism şi prejudecăţi ne pot face să vedem jumătatea goală a paharului. Adică să uităm că orice proiect merită o şansă (a se citi „încredere”) şi să spunem, cum e moda anonimilor de pe net, că mai bine schiem în Austria… 

Ca atare, vă doresc tuturor gânduri bune, schiuri bune, drumuri bune. Ne vedem la teleski!